A fi una cu tatăl și cu fiul

Sună a sex în grup. Dar e vorba de altceva. E vorba de învațătura unei religii prost înțelese. Și ca să intru în subiect, am să încep cu un banc. ”La un spital de nebuni, în biroul directorului (blogul de față) se afla un individ în vizită (voi sunteți ăla). La un moment dat în birou intră furtunos doi nebuni care se certau de zor (eu sunt ăia). Directorul (tot eu) i-a întrebat de ce se ceartă. Unul zice: _Individul ăsta pretinde că e trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _Așa, si?! _Păi nu are cum să fie trimisul lui Dumnezeu pe pământ.... pentru că eu sunt trimisul lui D-zeu! _Sunteți doi nebuni amândoi, răspunse directorul. Nici unul dintre voi nu este trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _De ce? au intrebat cei doi în cor. _Pentru că n-am trimis pe nimeni!” Așa că, din această cauză am să recunosc că nu sunt trimisul lui D-zeu pentru simplul motiv că nu am trimis pe nimeni. Deci, dacă nu v-ați lămurit încă, să mai încercăm ceva. Conjugarea verbului ”a fi... Dumnezeu!”. Repetați după mine: eu sunt Dumnezeu, tu ești Dumnezeu, el e Dumnezeu, noi suntem Dumnezeu, voi sunteți Dumnezeu, ei sunt Dumnezeu. Concluzia? Aveți cu toții dreptate. Mă gândeam că așa stă treaba și nu precum cea trâmbițată de popi. Aceea că El e un moș în ceruri care pregătește pedepse cu nemiluita și ni le dă în vecii vecilor, pentru că ne iubește. Păi în cazul ăsta prefer să o ascult pe fiica de cinci ani a unui prieten, care zice ca D-zeu e batrân și că atunci când o să moară o să cadă din cer. Deci (trag concluzii in stil manelistic - fără număr!), eu zic așa: Dumnezeu e o sămânță care încape între două degete, o sămânță care se experimentează prin rădăcini (the dark side) - partea care se dezvoltă luând, și tulpină, trunchi, ramuri (the light side) care se dezvoltă oferind frunze, flori, fructe. Sămânța e Dzeu și când e sămânță, si când e rădăcină, si când e tulpină, și când e ramură. Niciodată nu este mai mult sau mai puțin Dumnezeu, cum nici o ramură nu e mai Dumnezeu decât alta, sau mai Dumnezeu decât rădăcina, sau tulpina. Deci nu am trimis pe nimeni; am venit în persoană. De fapt nu am venit, căci eram deja aici. Și m-am întâlnit cu mine, și nu m-am recunoscut și m-am pedepsit, m-am înțeles greșit și m-am judecat. .... Dacă ai citit pînă aici m-ai judecat măcar o dată. Când te uiți în oglindă ce vezi? Te vezi pe tine. Dar cum te poți vedea? Tu ești aici, nu ești acolo! Aaaa, e doar imaginea ta! Și eu ce sunt?! Nu arăt ca tine, deci nu am cum să fiu tu. Dar, ...poate ca există mai multe feluri de oglinzi de care nu ești conștient. Poate că aspectul meu e diferit tocmai pentru a reflecta o altă imagine a ta, un alt aspect. Nu sună bine, așa-i? Mai ales dacă începi să înțelegi ce spun. Deci, EU SUNT TU. EU SUNT DUMNEZEU. Mâine când mă vezi pe stradă, în miile de reflecții treci peste limitele pe care ti le-ai impus și începe să vezi cum ești, cum sunt. Nici mai mult, nici mai puțin decât un DUMNEZEU amnezic.