Dezvoltare personala

Tuesday, March 19, 2013

Redescoperirea mijloacelor

Asa am ales sa numesc postarea de azi, deoarece am descoperit ca mijloacele nu mai exista. Unii ar putea spune ca au evoluat, altii ca s-au schimbat etc. Eu am descoperit ca s-au transformat, au devenit scopuri. Banii nu mai reprezinta un mijloc. Au devenit un scop. Faci bani ca sa ai bani, cu care sa faci mai multi bani pe care sa-i schimbi in alti bani, si toate doar de dragul banilor si al sentimentului de a-i avea. Masinile nu mai sunt mijloace de transport; ceasurile sunt utile doar ca accesorii; telefoanele mobile nu mai sunt ce au fost si lista e lunga. Mancarea ce initial era un mijloc pentru asigurarea existentei acum a devenit un scop. Muncesc ca sa mananc; mananc pentru ca imi place - nu pentru ca mi-e foame. Odata devenita scop, mancarea a necesitat mijloacele care sa duca la ea. Astfel a aparut bucataria, inventie menita sa ridice mancare mai sus de ceea ce este. Mancarea a devenit regina, iar bucataria si-a gasit un loc in viata omului. Un loc ce pentru unii echivaleaza cu toata viata. Si poate gatitul in sine nu ar fi un lucru rau atata timp cat aduce satisfactii daca nu ar deteriora hrana. Mancarea negatita este hrana si reprezinta un mijloc. Mancarea gatita este un scop in sine. O faci pentru ca trebuie facuta; pentru ca iti place; pentru ca ... Cu cat distrugi hrana in moduri mai complicate si consumatoare de timp, cu atat devii mai master chef. Faptul ca ceea ce bagi in tine are acelasi efect benefic asupra organismului tau precum o galeata de moloz din constructii bine preparat nu mai conteaza. Atata timp cat gustul e bun restul e vax! Si pe urma te duci la sala, pentru ca atunci cand mancarea este un scop rezultatele devin vizibile de pe luna. Si daca nu e sala, e cura. Adica nu mai mananci ceea ce iti place, din cauza ca ai mancat ceea ce iti place. A fost o perioada de satisfactii, urmata acum de una de frustrari. De dezechilibrele din organism si de starea lu de sanatate nu vorbesc. In toata perioada asta de satisfactii si frustrari ai avut doua scopuri: mancarea si lipsa acesteia. Deci practic ti-ai facut doua scopuri dintr-un mijloc. In toata perioada asta scopurile REALE au fost inexistente. Ca o paranteza, si ca sa nu credeti ca eu sunt pe un piedestal si critic - sunt in aceeasi galeata, iar critica asta mi-o fac mie cu voce tare pentru ca ar putea folosi si altcuiva - am sa va povestesc o hotarare si reactiile generate de aceasta. Eu lucrez la 7 km de domiciliu. Masurati pe ceasul din bordul masinii. Asta se traduce in fiecare luna in 250 lei varsati in gura celor de la rompetrol, lukoil etc. Pe langa asta, mersul cu masina se traduce prin mutarea ghiozdanului copilariei din exteriorul spatelui in interiorul fata al burtii. Asa ca, de control, am hotarat sa schimb mijlocul de locomotie cu una bucata bicicleta. Miscare, sanatate, economie. Oriunde in afara tarii - nu in Romania. Drumul inspre si dispre munca a fost ceva deosebit. L-am trait la intensitate maxima, dar nu din cauza efortului, ci datorita faptului ca in tara asta nu exista piste de bicicleta si nici macar o jumatate de banda in afara soselei. Dupa ce am ajuns la destinatie, mi-am sters noroiul de pe mana stanga, adunat de pe masinile care m-au depasit, si am ajuns la concluzia ca prin mersul pe bicicleta, in Romania, castigi sanatatea si te bucuri de ea pina mori in accident de masina. Sau de inima. Asa ca am renuntat la ideea asta. Petrolistii si posesorii de sali de fitness faceau valuri la auzul vestii! Asa ca am luat o alta hotarire. Ia sa vad eu cum e sa calatoresc ca strabunicu. Si am probat aparatul locomotor ignorat in mare masura. Drept rezultat el nu m-a ignorat, ci m-a tratat cu intindere musculara. Dar astea e un nimic! (care trece intr-o saptamana). Ce vreau sa spun nu este despre drum si mersul in sine, ci despre reactiile starnite in mediul in care ma invart. Prima a fost asta: "Ba ai innebunit de tot?!" Pe un ton imperativ. De la o colega de servici! A urmat o impletitura de cruci din partea socrilor si niste ochi a la motanul din shrek. Reactia generala a fost 'ba esti nebun, cum sa mergi pe jos?!', la care am avut tupeul sa raspund cam asa: pai de ce sunt nebun?! ca merg pe jos? pai hai sa vorbim un pic. Mers pe jos. Pro si Contra. Pleci cu noaptea in cap - contra ai mult de mers - contra e obositor - contra .... mai completati si voi. o ora jumatate de plimbare dus - pro inca una intors - pro scade ghiozdanul in mod accelerat - pro circulatie sanguina imbunatatita = pofta de mancare = somn adanc - PRO economie de masina (benzina, ulei, rovinieta, consumabile, piese, nervi in trafic, amenzi-cand e cazul) - pro economie de bani de sala de fitness - pro .... si ar mai fi. Ce mi s-a parut cel mai ciudat, pe langa reactiile amintite, este faptul ca oamenii au inceput sa vada mersul pe jos ca ceva injositor. Adica, daca mergi pe jos pe o faleza de 200 m unde sunt tot felul de tarabe, sau daca mergi pe jos printr-un mall, sau printr-un parc in care vezi iesirea din partea cealalta imediat ce ai intrat in el, da este cool mersul pe jos in conditiile astea. Dar daca incepi sa il practici in asa fel si in asa masura incat sa conteze cand vine vorba de sanatate, deja esti vazut ori ca un sarantoc, boschetar, homeless sau mai stiu eu cum, sau ca un nebun - vezi cazul meu. Nu mai spun de numarul cunoscutilor care au trecut cu masinile pe langa mine si au oprit intrebandu-ma daca sa ma duca undeva, sau daca am probleme cu masina. Evident ca masina e ok, cu mansarda am probleme. Dar ca orice om nebun, realitatea mea e corecta iar a celorlalti e deformata. Ca o concluzie la toate logoreea asta - in cazul in care s-a incumetat cineva sa o citeasca - cred ca este cazul sa ne revizuim vietile, sa punem scopurile la locul pe care il merita, iar mijloacele sa le trecem inapoi unde le este locul.