A fi una cu tatăl și cu fiul

Sună a sex în grup. Dar e vorba de altceva. E vorba de învațătura unei religii prost înțelese. Și ca să intru în subiect, am să încep cu un banc. ”La un spital de nebuni, în biroul directorului (blogul de față) se afla un individ în vizită (voi sunteți ăla). La un moment dat în birou intră furtunos doi nebuni care se certau de zor (eu sunt ăia). Directorul (tot eu) i-a întrebat de ce se ceartă. Unul zice: _Individul ăsta pretinde că e trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _Așa, si?! _Păi nu are cum să fie trimisul lui Dumnezeu pe pământ.... pentru că eu sunt trimisul lui D-zeu! _Sunteți doi nebuni amândoi, răspunse directorul. Nici unul dintre voi nu este trimisul lui Dumnezeu pe pământ! _De ce? au intrebat cei doi în cor. _Pentru că n-am trimis pe nimeni!” Așa că, din această cauză am să recunosc că nu sunt trimisul lui D-zeu pentru simplul motiv că nu am trimis pe nimeni. Deci, dacă nu v-ați lămurit încă, să mai încercăm ceva. Conjugarea verbului ”a fi... Dumnezeu!”. Repetați după mine: eu sunt Dumnezeu, tu ești Dumnezeu, el e Dumnezeu, noi suntem Dumnezeu, voi sunteți Dumnezeu, ei sunt Dumnezeu. Concluzia? Aveți cu toții dreptate. Mă gândeam că așa stă treaba și nu precum cea trâmbițată de popi. Aceea că El e un moș în ceruri care pregătește pedepse cu nemiluita și ni le dă în vecii vecilor, pentru că ne iubește. Păi în cazul ăsta prefer să o ascult pe fiica de cinci ani a unui prieten, care zice ca D-zeu e batrân și că atunci când o să moară o să cadă din cer. Deci (trag concluzii in stil manelistic - fără număr!), eu zic așa: Dumnezeu e o sămânță care încape între două degete, o sămânță care se experimentează prin rădăcini (the dark side) - partea care se dezvoltă luând, și tulpină, trunchi, ramuri (the light side) care se dezvoltă oferind frunze, flori, fructe. Sămânța e Dzeu și când e sămânță, si când e rădăcină, si când e tulpină, și când e ramură. Niciodată nu este mai mult sau mai puțin Dumnezeu, cum nici o ramură nu e mai Dumnezeu decât alta, sau mai Dumnezeu decât rădăcina, sau tulpina. Deci nu am trimis pe nimeni; am venit în persoană. De fapt nu am venit, căci eram deja aici. Și m-am întâlnit cu mine, și nu m-am recunoscut și m-am pedepsit, m-am înțeles greșit și m-am judecat. .... Dacă ai citit pînă aici m-ai judecat măcar o dată. Când te uiți în oglindă ce vezi? Te vezi pe tine. Dar cum te poți vedea? Tu ești aici, nu ești acolo! Aaaa, e doar imaginea ta! Și eu ce sunt?! Nu arăt ca tine, deci nu am cum să fiu tu. Dar, ...poate ca există mai multe feluri de oglinzi de care nu ești conștient. Poate că aspectul meu e diferit tocmai pentru a reflecta o altă imagine a ta, un alt aspect. Nu sună bine, așa-i? Mai ales dacă începi să înțelegi ce spun. Deci, EU SUNT TU. EU SUNT DUMNEZEU. Mâine când mă vezi pe stradă, în miile de reflecții treci peste limitele pe care ti le-ai impus și începe să vezi cum ești, cum sunt. Nici mai mult, nici mai puțin decât un DUMNEZEU amnezic.

Generatia "I"

I-Pod, I-Pad, I-Phone, I-Tab, I-Mac, I-Drill ...... Suntem generatia I. I-Diot. Iar eu ma simt un reprezentant de seama. Nu am decat un I-drill, but still... Ma rodea moldoveanu mai devreme si am decis sa-i dau de lucru. Rog moldovenii sa nu se simta ofensati de comparatie. Li se trage de pe vreme cand armata era obligatorie si puteai recunoaste un recrut moldovean dupa prima intrebare "Ai, da de mancare cand ni da?". Sa revin. Mi-am cumparat o punga de Bake rolls cu aroma de pizza. Si de aici a inceput totul. Mananc un surogat de paine uscata, platit la pret de doua paini, si care are o aroma de pizza. Aroma de PIZZA. Zeama de urma de umbra de miros de.... Puii mei, pai pizza e un fel de cos de gunoi pentru resturile de salam, cascaval, bacon, masline, ciuperci etc. ce au ramas prin casa. E un fel de latura. Ca aia de o dadea bunicu la porci. Paine si cu alte resturi de la masa. Diferenta sta doar in consistenta. Ca si pizza la randul ei e facuta cu salam, salam ce reprezinta un alt produs facut din resturi... Ce m-a facut sa ma includ fara nici o retinere in generatia 'I' a fost tocmai faptul ca am cumparat cateva coji de paine la pretul a doua paini, doar pentru ca aveau 'aroma' de latura, pardon, de pizza. WTF?! Da' noi ca generatie suntem mai evoluati ca retarzii aia de comunisti care nu mai mor. Pai, generatia asta 'I' are tot ce generatiile vechi obtineau cu greu. Tv? pac, pac. Avem. Sex? de tot felul, cu lectii online si de la orice varsta. Astia din generatia 'I' cand renunta la biberon trec direct la prezervative. Altceva? Batranete. Pai acum nu mai trebuie sa astepti 80-90 de ani ca sa faci rost de ea; o poti avea chiar si fara sa o ceri pe la 40-45 de ani. Gata cu statu la coada. Servire la domiciliu. Cocoasa? Pai depinde cat de repede devii dependent de Minecraft sau Facebook sau...

Unde oare?

Dimineață devreme alarma telefonului mă readuce la viață. Dintr-un somn greu în care visam cum mă lupt cu fantomele gândurilor mele nematerializate, mă trezesc cu o viteză care l-ar face pe Lazăr să arate precum Carl Lewis la suta de metri. Gândul are o trecere rapidă de la nebuloasa viselor la partea practica a dimineții, și anume aceia cu băgatul organului deja deșteptat în virginitatea zilei care abia începe. Merg la baie și cu toată lumina celor 100w îmi ia câteva minute să deslușesc o față pe care să arunc cu ceva apă rece. După asta totul revine la normal. Viteză normală. Rutina zilnică. Lehamitea omniprezentă. Până și duminica a ajuns să nu mai conteze. Există doar că să poți realiza cât de rahat e în restul zilelor. Și totuși.... Îmi amintesc de o perioadă în care abia așteptam să mă trezesc. Erau atât de multe de făcut și simțeam o bucurie nespusă să le fac. Dar, de-a lungul drumului, ceva mi-a futut direcția. Ziua are în continuare 24 de ore, cu mai mult sau mai puțină lumină, dar eu (ca și tine, dealtfel) nu mai avem decât câteva ore, cel mult. Le-am dat pe ale noastre și le-am luat pe ale altora. Dar, problema cu orele altora este că doar le luăm fără a le avea. Așa că revin la titlu: unde oare ne-am futut direcția, de am ajuns să ne dorim să se termine ziua și nu mai știm să ne bucurăm de un răsărit?

Din puțul gândirii

Mă gândeam să scriu inițial ”din fundul gândirii”, căci unii or să comenteze că ”rahatul” ăsta doar dintr-un fund poate să iasă. Am ales titlul ăsta din curiozitate. Vreau să văd comentariile la adresa lui. Dar să revin. În vara asta călduroasă, în una din zilele în care aveam dovada clară că potopul biblic poate exista, am avut o discuție cu un amic legată oarecum de spiritualitate. De, pe vreme ploioasă unii numără bani, alți lucrează la sporul natural, iar noi ne-am găsit să discutăm despre energie. Discuția nu pot să spun de la ce a plecat, dar știu că la un moment dat a ajuns la punctul în care vorbeam despre vegetarieni și ideile care stau în spatele acestei opțiuni. Adică, de ce preferă unii oameni să fie vegetarieni sau vegani și să renunțe complet la carne, ouă, lapte și derivatele acestora când, vorba lui Silviu (interlocutorul meu), leguma cea mai bună rămâne tot ceafa de porc. Ideea era că my man înțelegea ideea de a face pauză la ”legumele” preferate, pentru că și organismul necesită această curățare din când în când, dar nu pricepea care e ideea din spatele hotărârii unor oameni de a renunța complet la cele enumerate. Eu, probabil că citisem mai multe în domeniul ăsta, i-am zis că ideea e în felul următor: fie că e vorba de plantă, natură, animal sau om, toți avem, pe lângă corpul fizic (care nu este chiar așa de fizic pe cât credem), și un corp energetic, iar aceste două corpuri se întrepătrund și influențează reciproc. Mai exact, când corpul energetic îți este afectat poți resimți efectele la nivel fizic. E valabilă și reciproca, prin aceea că o afecțiune a corpului fizic se transmite și în cel energetic. Mai departe, veganii, luând în calcul ceea ce am zis mai devreme, afirmă că, din moment ce relația între cele două corpuri e aceeași, indiferent că vorbim de oameni, animale, plante, în momentul în care un animal e sacrificat, tot șocul morții este transmis din corpul energetic în corpul fizic, iar noi mâncăm și acea energie negativă atunci când ne savurăm ”leguma”. Silviu mi-a zis că nu a simțit că mestecă energie nici o clipă, deși a savurat multe părți componente ale porcului până atunci. Și de la discuția asta a început filozofia mea. Este prima oară când o expun, așa că aștept reacții de la voi. Aș prefera ca acestea să se limiteze la ideile expuse, la persoana mea - cel mult!- și să nu conțină cămăși cu mâneci anormal de lungi. Deci, am plecat de la ideea că omul nu este doar o carcasă umblătoare ce transformă tot ce consumă în rahat. Omul este energie înainte de toate: energie manifestată sub formă de conștiință - probabil cea care are cea mai lungă stare de existență-, energia manifestată sub forma câmpului energetic uman - acel ou în care se spune că se găsește omul - și energia manifestată sub forma materiei. Dintre toate noi, marea majoritate, am rămas blocați pe forma materială și am ajuns în stadiul în care nici măcar nu o mai considerăm energie. Materia e materie. Noi nu mai credem nimic dacă nu vedem cu ochii noștri, sau dacă nu e palpabil. Dar, citez din Matrix, ce sunt simțurile? Sunt mijloacele prin care percepem mediul. Legătura între mediul extern și cel intern se realizează prin semnale electrice. Adică energetice. Avem noi impresia că există organe fizice care transmit informația, dar și aceste organe sunt doar purtătoare energetice de semnal informațional. Adică o energie modulată să recunoască o anumită gamă de frecvență. Este ca la radio: intri pe guerilla prinzi doar guerilla. La fel ochii sunt modulați pe frecvența luminii, motiv pentru care primesc doar informație din spectrul vizual. Urechile, pielea, nasul, urechile - alte game de frecvență, alte spectre. Probabil că sunt multe alte spectre pe care nu le percepem din lipsă de acordaje. Asta ar putea explica intuiția, premonițiile și altele. Dacă vă mai amintiți, după revoluție, când a apărut televiziunea prin cablu și eram toți disperați după Italia 1 și alte posturi, televizoarele noastre, bătrânele receptoare alb negru, nu prea erau în stare să prindă sunetul la toate programele. S-a rezolvat problema mai târziu când am început să ”le tragem în bandă”. Așa că atunci când se întâmplă să întâlnesc pe unul care are simțurile mai dezvoltate, înainte să mă gândesc dacă-i vine cămașa, iau în calcul că poate nu sunt eu ”tras în bandă”. Asta pe de o parte. Apoi, tot spectrul energetic de care suntem conștienți este dependent de soare. Că e radiație luminoasă, că e gama, ultraviolete, sau mai știu eu care, e mai puțin important. Ceea ce contează este acea energie. Energia aia în ansamblul ei, este purtătoarea energiei ce interacționează cu conștiința. Totul este doar un suport pentru conștiință. Dacă gândești astfel, la fel ca cei care utilizează metoda sungazing - sau hrănirea directă cu razele soarelui- și realizezi că totul se rezumă la energia solară, lucrurile încep să aibă sensuri ciudate. Adică cei care se hrănesc cu lumina solară au învățat să treacă peste intermediari și își iau energia la ”prima mână”. Apoi ar urma raw veganii, care nu au ajuns la nivelul de acordare necesar pentru sungazing și care, totuși, au înțeles cum stau lucrurile, așa că folosesc energia captată de plante; e tot un fel de ”prima mână”, doar că aici energia e ambalată în plante. Este atașată de minerale într-o formă în care organismul uman o poate ”citi” ușor. Mineralele, vitaminele, enzimele sunt doar capsule pentru diferite frecvențe energetice. De asemenea este de luat în calcul și faptul că fiecare plantă poate avea un spectru limitat, drept pentru care trebuiesc consumate plante diferite, tocmai din cauza acestor spectre limitate. În multe cazuri spectrele se suprapun în mare parte, dar se și completează. Concluzia ar fi că spectrul energetic ajunge trunchiat la om. Dar chiar și așa, cu o conștiință dezvoltată, un om poate aprecia o deplinătate energetică. În momentul în care ești raw vegan doar fizic, nu și mental, practic aplici un filtru care taie din energie. Ai întregul din care inconștient înlături cantități mari de energie. Apoi urmează vegetarienii care tratează termic alimentele. Practic aici mai intervine un filtru: filtrul termic. Acesta elimină enzimele și energia înmagazinată în acestea. Rămâne energie, dar mult mai puțină. Apoi urmează omnivorii. Ei își iau energia din plante și din animalele care au luat energia din plante și au filtrat-o. Apoi urmează generația Mc- urilor care își iau energia din plante crescute la bec, care nu știu de unde și ce energie își iau, și animale hrănite cu plantele crescute la bec - într-un caz fericit. Pe aceștia din urmă cred că doar radiația solară involuntară, obținută pe timpul zilei este singura care îi ține în viață. Atât cât poate și ea. Am scris cam cât cred că nu va citi nimeni, și am atins doar partea în care vorbesc de aportul de energie de frecvență înaltă. Despre modul în care interacționează energiile noastre.... e altă poveste...lungă. Dacă mai vreți, puteți să-mi dați de veste prin comentarii.

TV-MAXE instalat în Manjaro Linux

După cum spuneam în postarea trecută am trecut pe Manjaro Linux. Tot în postul trecut am înșirat o listă cu echivalențe pentru programele obișnuite de windows. Ce nu am menționat și țin să precizez acum este faptul ca Linux nu înseamnă windows sau macos. Linuxul nu este un sistem de operare, ci o multitudine de sisteme de operare. O parte din linux este bazată pe Debian, o alta pe Redhat, o alta pe Gentoo etc. Am menționat acest lucru pentru că, deși programele de linux funcționează aproape la fel pe toate, pe unele vor fi mai greu de instalat sau de găsit versiuni instalabile. Unul din aceste programe este și TV-MAXE (un player tv care rulează posturi tv direct de pe internet fără necesitatea unui tuner tv) care este special de linux - nu o să găsiți nici o variantă de windows sau mac - are suport pentru pentru distribuțiile bazate pe Debian, Mint, Redhat. Problema mea este că linuxul meu, Manjaro, este bazat pe Arch Linux, și nu dispunea de suport. După ce mi-a trecut frustarea am căutat o soluție. Și soluția a venit. Am găsit comanda următoare care mi-a aduc TV-MAXE în Manjaro (nu funcționează pe windows1 !!!! :d): su yaourt -S tv-maxe Asta e tot. Să mai spuneți că Linuxul e nașpa. În postarea următoare am să vă povestesc cum am rezolvat problema legata de google sketchup.

Manjaro Linux

Vreau să vă spun tuturor că de o săptămână am trecut pe Linux. Yep. Și pentru cei care nu știu ce e aia, e ceva ce se pune în calculator pentru a înlocui Windowsul. E un fel de Windows 13. Cam așa departe e față de windows. Toți cunoscuții mei când au auzit că am ales linuxul mă priveau ca și cum aș fi fost lovit de cancer. Fraților, Linuxul nu mai e de mult timp ecranul ăla negru cu o liniuță albă ce pâlpâie. E adevărat că nu poți juca ultimele jocuri cu grafică răcnet, dar asta nu e din cauza Linuxului, ci din cauza producătorilor de jocuri. Tutoriale despre Linux nu am să mă apuc să fac acum. Sunt cu sutele pe youtube. Vreau doar să spun ca am ales sa trec pe Linux din trei motive: 1. Pentru că am descoperit că ceea ce fac în mod curent pe calculator nu cer obligatoriu să fie făcute pe windows (piratat - și el și toate programele satelit), plus că linuxul nu „obosește„ cu trecerea timpului și chiar „merge„. 2. Pentru că m-am săturat de viruși. Nu da click pe nu știu ce link că iei virus; nu deschide nu știu ce mail pentru că iei virus; nu instala nu stiu ce program pentru că are virus, adware sau mai știu eu ce. La gară cu toate astea! 3. Pentru ca nevastă-mea urăște Linuxul. Pentru ea e ceva de genul: nu cunosc, nu mă bag. Așa că de acum se folosește doar de calculatorul ei. :D Acum să nu vă închipuiți că la instalarea Linuxului nu o să aveți dificultăți. Or să fie. Dacă nu la instalare, or să apară pe parcurs pînă aflați ce programe fac ce, și pînă găsiți echivalentele programelor din windows. Oricum o să merite pe deplin. Mulți se sperie când aud de dificultăți. Dar câți din ei au încercat să instaleze, sa zicem un win xp pe un laptop de generație mai nouă care avea preinstalat un win7 sau vista sau ubuntu. Windowsul se instalează ușor, dar să faci să meargă toate componentele, sunet, video, wifi, rețea, e o durere în partea dorsală. Unii ar spune că win 7 e tătic și că merită. Dar, de câte ori vi s-a îmtâmplat ca win7 al vostru să vă deselecteze fereastra de lucru, să nu vă ruleze bine un program pe motiv de compatibilitate, sau să-și facă singur diverse activități folosindu-vă resursele calculatorului. Aveți idee cât din win 7 lucrează pentru voi și cât pentru Microsoft? Merită să căutați un răspuns. Aaa. Era să uit. Dacă nu îl aveți piratat, cât v-a costat? Și dacă îl aveți piratat, știți cât ar putea să coste? Sper să nu aflați. Să revin la linux. Odată instalat mi-a oferit aproape tot ce mi-am dorit. Programele sunt cam așa: firefox în loc de chrome, thunderbird - outlook, libre office - microsoft office, skype - skype, transmision - utorrent, vlc - vlc, smplayer - kmplayer, rhythmbox - winamp, xfburn - nero, document viewer - adobe reader. Am mai instalat calibre pentru formatul epub și tv-maxe care merge super. Pînă acum sunt încântat de alegerea făcută. Un lucru e clar: I say fuck off windows.

Rezumat

Acum am să încep prin a face rezumatul a două discuții avute ieri, una față în față, iar cealaltă pe un forum. Și ca să nu existe loc de interpretări, am să specific de la bun început un lucru: eu mă consider o celulă canceroasă pentru sistemul actual. Prima discuție am avut-o cu un prieten vechi cu care în vremurile trecute am împărțit aceeași cameră. Acum el este patron, are trei magazine și ar mai vrea să-și mai deschidă câteva. Este mulțumit de ceea ce a realizat. Îmi povestea că de la începutul anului nu a știut ce e ăla week-end, că se trezește dimineața la 5 și ca bagă muncă ca MIG-ul. Dar e mulțumit. Îmi mai spunea că dacă îi sună telefonul în miez de noapte se așteaptă să-i fi fost spart un magazin. Dar, nu s-ar mai întoarce la postura de a fi angajatul altcuiva. Am încercat să-mi dau seama ce anume merită tot efortul și stresul și îndepărtarea de familie. Din punctul meu de vedere o duce mult mai rău ca înainte. Are o mașină mai nouă, mai luxoasă, mai puternică. Obiect de fală. Dar dacă pentru un asemenea obiect eu trebuie să renunț la timpul petrecut cu familia, spun sincer că acel obiect poate să rămână acolo unde este. Are mai mulți bani și iluzia că odată cu ei are și rezolvarea tuturor problemelor mult mai la îndemână. Ironia face ca și boala să se lipească de cei care dispun de bani de medicamente. Are și el o astfel de problemă. Când îi spun că i se trage de la stilul de viață și că tot în stilul de viață o să-și găsească soluția îmi spune că și cu bani e greu, dar dacă nu avea bani ce se făcea? Eu îi spun că nu ar mai fi avut problema, dar... Am fost amândoi de acord că bucuriile mărunte sunt cele care contează, dar spre deosebire de mine, bucuriile lui mărunte erau legate de bani. Dacă își putea permite „o fiță„ atunci când simțea nevoia el considera că a realizat ceva. El consideră că timpul înseamnă bani. Eu consider că dacă nu-mi permit să fac un lucru gratuit în fiecare zi am ajuns să trăiesc degeaba. Ce m-a intrigat și m-a făcut să scriu rândurile astea a fost faptul că la un moment dat discuția a deviat spre agricultură și legumicultură. El, cu gândirea lui foarte orientată către profit, spunea că cel mai important lucru este să produci mult și pe cât posibil să fii primul care intră pe piață. I-am replicat că e mai importantă calitatea, că o roșie cu aspect de roșie și consistențe și gust de ambalaj nu-i în regulă. El mi-a zis că nu contează calitatea, bani să iasă. Ce este cu adevărat trist este faptul că toți patronii cunoscuți gândesc la fel. Ia-i banii fraierului! Când i-am zis că și el cumpără una alta la rândul lui și că ajunge în pielea „fraierului„ mi-a replicat ASTA E! Deci ASTA E! lumea în care trăim. Și nu înțelegem de ce nu ne merge mai bine! Partea a doua .... după ce îmi revin din depresie.

Una pe zi (2)

Bre bade Ioane, Dă o pâine că mor de foame! Îţi dau mă mai mult de o pâine... Da nu azi. Mâine! Vasilică hămesit Peste noapte o murit. Ion, om cu dare de samă, Îi dădu pâinea... de pomană. No, amu gândesc şi eu Ion... pâinea lui Dzeu!

Una pe zi (1)

Dacă ne-ar fi dat mamele noastre toată viața doar pireuri fără nimic altceva, am fi crezut azi că dinții folosesc drept barieră să nu ne curgă pireul din gură. În privința creierului, fie că recunoașteți sau nu, majoritatea am rămas la pireuri.

Gigel și uleiul de pește

Personajul din povestea următoare eu l-am denumit Gigel. Poate să-l cheme oricum, nu asta contează. Cică Gigel era un copil mic, vioi, ca orice alt copil de vârsta lui. Mama lui, persoană informată, a aflat de la specialiști că uleiul de pește este extraordinar de bun și sănătos pentru copil. Așa că mamă iubitoare ca toate mamele, ea a cumpărat o sticluță de ulei de pește pentru Gigel. Încântată, nevoie mare, l-a chemat pe Gigel și i-a zis că îi dă o linguriță de ulei de pește. Gigel a zis că nu vrea ulei de pește, neștiind ce e ăla. Mama a insistat să ia o linguriță pentru că e foarte bun pentru sănătate. Gigel a răspuns că e sănătos și că nu are nevoie. Mama lui nu s-a lăsat și a insistat până când Gigel a luat o linguriță de ulei. După o grimasă produsă de gustul uleiului, Gigel a zis că nu e bun și că nu mai ia așa ceva. Atunci mama lui, văzând ca nu mai poate să-l convingă sub nici o formă, a decis să-l mituiască. I-a spus că la fiecare linguriță pe care o va înghiți ea îi va băga un ban în pușculiță. Gigel, oripilat de gust, dar atras de ideea de a avea propria lui comoară, a început să înghită zilnic câte o linguriță de scârboșenie. După un timp, mirajul banilor câștigați a depășit oroarea gustului. Și iată că în una din zile a venit momentul în care s-a terminat sticluța cu ulei de pește. Gigel, bucuros, a mers la mama lui să o întrebe dacă poate să își cumpere ceva din banii adunați. Mama lui, bucuroasă, l-a anunțat că deja îi cumpărase ceva din banii aceia : o altă sticluță cu ului de pește!!! Sfârșit Cam asta ar fi povestea. Poate că nu este chiar așa; poate că pe eroul nostru nu-l cheamă Gigel; poate că mama lui nici măcar nu e mamă. Ideea este că în societatea actuală majoritatea suntem Gigel. Înghițim zilnic căcaturi administrate de alții cu o speranță, pentru a afla ... ce a aflat și Gigel. De jur împrejurul meu aud zilnic expresii de genul ”ce să faci?!”, ”nu am încotro”, ”trebuie” etc. Am uitat să trăim viața frumoasă de dinaintea primei lingurițe de căcat (a se citi servici, job) și acum trăim cu sentimentul că nu se poate altfel. Se poate. Dar este la fel ca în cazul dependenților de droguri: unii nu văd în ce hal sunt și continuă să bage în ei până la sf. Petru; alții văd dar sunt imobilizații de frica sevrajului; și mai sunt cei care, puțini la număr, își iau inima în dinți și încep lupta cu propria persoană, cu celelalte persoane (care fac totul să nu-l lase să iasă din hazna), și cu societatea actuală (însuși haznaua). Mesaj valabil pentru toată lumea: dacă cel de lângă tine e altfel, lasă-l așa! Nu ești Dumnezeu ca să îl faci după chipul și asemănarea ta Dacă vrei ca toți cei pe care îi vezi în jurul tău să-ți semene, fă-ți dracu o cameră cu oglinzi și când te apucă sentimentul menționat du-te în camera aia! Dacă eram proiectați să fim toți la fel, ne-am fi născut fără sexe și dintr-un laborator de clonare. If your name is Dolly - that is your problem, not mine. Nu știu dacă am reușit să transmit mesajul, așa că vă urez să aveți parte de un prezent și un viitor lipsite de aspecte vidanjabile, să ajungeți să locuiți în bordeie în mijlocul naturii vii, nu în penthouse în centrul haznalei.

Redescoperirea mijloacelor

Asa am ales sa numesc postarea de azi, deoarece am descoperit ca mijloacele nu mai exista. Unii ar putea spune ca au evoluat, altii ca s-au schimbat etc. Eu am descoperit ca s-au transformat, au devenit scopuri. Banii nu mai reprezinta un mijloc. Au devenit un scop. Faci bani ca sa ai bani, cu care sa faci mai multi bani pe care sa-i schimbi in alti bani, si toate doar de dragul banilor si al sentimentului de a-i avea. Masinile nu mai sunt mijloace de transport; ceasurile sunt utile doar ca accesorii; telefoanele mobile nu mai sunt ce au fost si lista e lunga. Mancarea ce initial era un mijloc pentru asigurarea existentei acum a devenit un scop. Muncesc ca sa mananc; mananc pentru ca imi place - nu pentru ca mi-e foame. Odata devenita scop, mancarea a necesitat mijloacele care sa duca la ea. Astfel a aparut bucataria, inventie menita sa ridice mancare mai sus de ceea ce este. Mancarea a devenit regina, iar bucataria si-a gasit un loc in viata omului. Un loc ce pentru unii echivaleaza cu toata viata. Si poate gatitul in sine nu ar fi un lucru rau atata timp cat aduce satisfactii daca nu ar deteriora hrana. Mancarea negatita este hrana si reprezinta un mijloc. Mancarea gatita este un scop in sine. O faci pentru ca trebuie facuta; pentru ca iti place; pentru ca ... Cu cat distrugi hrana in moduri mai complicate si consumatoare de timp, cu atat devii mai master chef. Faptul ca ceea ce bagi in tine are acelasi efect benefic asupra organismului tau precum o galeata de moloz din constructii bine preparat nu mai conteaza. Atata timp cat gustul e bun restul e vax! Si pe urma te duci la sala, pentru ca atunci cand mancarea este un scop rezultatele devin vizibile de pe luna. Si daca nu e sala, e cura. Adica nu mai mananci ceea ce iti place, din cauza ca ai mancat ceea ce iti place. A fost o perioada de satisfactii, urmata acum de una de frustrari. De dezechilibrele din organism si de starea lu de sanatate nu vorbesc. In toata perioada asta de satisfactii si frustrari ai avut doua scopuri: mancarea si lipsa acesteia. Deci practic ti-ai facut doua scopuri dintr-un mijloc. In toata perioada asta scopurile REALE au fost inexistente. Ca o paranteza, si ca sa nu credeti ca eu sunt pe un piedestal si critic - sunt in aceeasi galeata, iar critica asta mi-o fac mie cu voce tare pentru ca ar putea folosi si altcuiva - am sa va povestesc o hotarare si reactiile generate de aceasta. Eu lucrez la 7 km de domiciliu. Masurati pe ceasul din bordul masinii. Asta se traduce in fiecare luna in 250 lei varsati in gura celor de la rompetrol, lukoil etc. Pe langa asta, mersul cu masina se traduce prin mutarea ghiozdanului copilariei din exteriorul spatelui in interiorul fata al burtii. Asa ca, de control, am hotarat sa schimb mijlocul de locomotie cu una bucata bicicleta. Miscare, sanatate, economie. Oriunde in afara tarii - nu in Romania. Drumul inspre si dispre munca a fost ceva deosebit. L-am trait la intensitate maxima, dar nu din cauza efortului, ci datorita faptului ca in tara asta nu exista piste de bicicleta si nici macar o jumatate de banda in afara soselei. Dupa ce am ajuns la destinatie, mi-am sters noroiul de pe mana stanga, adunat de pe masinile care m-au depasit, si am ajuns la concluzia ca prin mersul pe bicicleta, in Romania, castigi sanatatea si te bucuri de ea pina mori in accident de masina. Sau de inima. Asa ca am renuntat la ideea asta. Petrolistii si posesorii de sali de fitness faceau valuri la auzul vestii! Asa ca am luat o alta hotarire. Ia sa vad eu cum e sa calatoresc ca strabunicu. Si am probat aparatul locomotor ignorat in mare masura. Drept rezultat el nu m-a ignorat, ci m-a tratat cu intindere musculara. Dar astea e un nimic! (care trece intr-o saptamana). Ce vreau sa spun nu este despre drum si mersul in sine, ci despre reactiile starnite in mediul in care ma invart. Prima a fost asta: "Ba ai innebunit de tot?!" Pe un ton imperativ. De la o colega de servici! A urmat o impletitura de cruci din partea socrilor si niste ochi a la motanul din shrek. Reactia generala a fost 'ba esti nebun, cum sa mergi pe jos?!', la care am avut tupeul sa raspund cam asa: pai de ce sunt nebun?! ca merg pe jos? pai hai sa vorbim un pic. Mers pe jos. Pro si Contra. Pleci cu noaptea in cap - contra ai mult de mers - contra e obositor - contra .... mai completati si voi. o ora jumatate de plimbare dus - pro inca una intors - pro scade ghiozdanul in mod accelerat - pro circulatie sanguina imbunatatita = pofta de mancare = somn adanc - PRO economie de masina (benzina, ulei, rovinieta, consumabile, piese, nervi in trafic, amenzi-cand e cazul) - pro economie de bani de sala de fitness - pro .... si ar mai fi. Ce mi s-a parut cel mai ciudat, pe langa reactiile amintite, este faptul ca oamenii au inceput sa vada mersul pe jos ca ceva injositor. Adica, daca mergi pe jos pe o faleza de 200 m unde sunt tot felul de tarabe, sau daca mergi pe jos printr-un mall, sau printr-un parc in care vezi iesirea din partea cealalta imediat ce ai intrat in el, da este cool mersul pe jos in conditiile astea. Dar daca incepi sa il practici in asa fel si in asa masura incat sa conteze cand vine vorba de sanatate, deja esti vazut ori ca un sarantoc, boschetar, homeless sau mai stiu eu cum, sau ca un nebun - vezi cazul meu. Nu mai spun de numarul cunoscutilor care au trecut cu masinile pe langa mine si au oprit intrebandu-ma daca sa ma duca undeva, sau daca am probleme cu masina. Evident ca masina e ok, cu mansarda am probleme. Dar ca orice om nebun, realitatea mea e corecta iar a celorlalti e deformata. Ca o concluzie la toate logoreea asta - in cazul in care s-a incumetat cineva sa o citeasca - cred ca este cazul sa ne revizuim vietile, sa punem scopurile la locul pe care il merita, iar mijloacele sa le trecem inapoi unde le este locul.

DIY - Sindrila din cutii de bere

Daca se intampla sa va placa berea in cantitati 'responsabile', este foarte probabil sa o cumparati la doza de aluminiu. Ca vreti, ca nu vreti, in pretul produsului este inclus si ambalajul. Majoritatea bautorilor de bere la cutie au placerea de a turti cutia dupa golire. Eu nu. Am descoperit pe net diverse modalitati de refolosire a acestor ambalaje. In cele ce urmeaza am sa va postez citeva poze cu ce am facut eu din cutiile stranse o perioada. ATENTIE! Ceea ce urmeaza necesita oarece efort. Deci, am inceput prin a bea bere la cutie. Etapa asta nu se regaseste in poze. Va trebui sa ma credeti pe cuvant. Am adunat cutiile care au scapat fara sa fie turtite. Am continuat prin a le decupa Apoi le-am indoit marginile. In primul rand pentru a avea muchia mai dreapta, iar in al doilea pentru ca am copil mic si muchiile taiate sunt destul de ascutite. Pe urma am folosit scula din poza pentru a capsa aceste bucati pe peretele din lemn. Ca in poze.

Nu mai vindeți pământul !

România este sub asediu (I): Pământul un articol de Valentin Roman România este sub asediu! Nu cred că spun vreo noutate cu asta, o simțim cu toții zilnic. Pământul nostru este dorit de mii de ani de străini, de la perșii și romanii antici până la turcii și maghiarii de mai târziu. Valuri peste valuri s-au năpustit peste poporul nostru, popor de oameni sedentari, adânc înrădăcinați în glia în care își odihnesc oasele sute de generații de înaintași. Acum popoarele nu mai sunt subjugate sau asediate neapărat cu forța, pe calea armelor sau prin izolare comercială, ci mai degrabă prin sărăcirea autohtonilor până la pragul în care ajung să-și vândă pământul pe bani de nimic anumitor străini ce așteaptă ca niște hiene la hotare. Strategiile s-au schimbat, inamicul nu mai este vizibil, nu-l mai știi după nume și nu te mai confrunți cu el pe câmpul de bătălie, unde cel mai destoinic în mânuirea spadei câștiga. Acum banii și informația sunt armele ce asigură victoria. Țara asta nu avea voie să cunoască criza economică, iar locuitorii ei nu aveau voie să fie săraci. Geme pământul de sub noi de resurse, de la fier până la cele mai rare metale, iar la suprafață codrii și apele abundă. Cu toate astea, suntem în criză. Nu sunt economist, nu mă pricep la finanțe și nu am înțeles nici azi definiția termenului “criză economică”. Știu doar că țara mea nu are voie să fie în criză. Pe de altă parte, dacă ne gândim tocmai la aceste resurse, la localizarea geografică a României, la întreg contextul, atunci lucrurile se limpezesc, iar scenariul se clarifica… Nu mai vindeți pământul ! Unul dintre efectele invocatei crize a fost și este reprezentat de ieftinirea până la absurd a terenurilor agricole, element a cărui gravitate nu cred că este înțeleasă precum ar trebui. Agriculturoul român, oricum deja discriminat pe piața alimentelor prin faptul că accesul îi este restricționat din considerente pe care nu ni le explică nimeni, a ajuns în punctul în care faptul că deține pământ nu reprezintă nimic. Și decide să-l vândă. Cui? Celor ce au așteptat cuminței la graniță și care acum cumpără compact, zeci și sute de hectare în aceeași localitate. Așadar, nu avem de-a face cu achiziții individuale, acolo, cât să fie pentru un loc de casă, ci de cumpărări masive de pământ. Oare ce face străinul cu pământul ăsta? Agricultură? Greu de crezut, că agricultura pe aici nu este sutinuta și nu e deloc rentabilă, au avut grijă unii s-o distrugă. Străinul care cumpără are bani, nu este nevoit să sape glia pentru a însămânța porumb, el este dispus să țină terenul la păstrare, să aștepte, că dacă azi a vândut nea Vasile, sigur mâine ajunge și nea Ion la sapă de lemn și-i poate cumpăra și lui terenul pe bani de nimic. Aceeași strategie se aplică și în cazul pășunilor și pădurilor. Pământul mai are și resurse, multe, unele din ele aflate pe aici în cantintati cu multe peste cele disponibile în solul altor țări. E nevoie și de alea, dar nu pentru noi, ci pentru alții, din aceeași categorie a celor ce pândesc momentul oportun pentru a veni cu ofertă de plată. Iar liderii noștri vând sau concesioneaza, de vreo 23 de ani, cam tot ce se poate, fără a se gândi că, în acest ritm, generațiile viitoare de români vor fi văduvițe de șansa de a face din această țară una bogată și respectată în relația cu alte state. Efectele prezente ale distrugerii agriculturii românești sunt vizibile pentru fiecare dintre noi. În rafturile magazinelor oferta concentrează peste 80% produse străine. Se pare că roșia românească n-are ce caută în compania celei spaniole, de pildă, cu gust fad, arătoasă, dar părând din plastic. Fasolea vine din Egipt, țara care, dintr-o fâșie de pământ fertil care există doar în preajma malurilor Nilului reușește să facă export. Iar exemplele pot continua. Tot un efect prezent este cel al sărăcirii țăranilor și agricultorilor români, a locuitorilor din satele românești care își au vetrele pe unul dintre cele mai fertile soluri din lume. Paradoxal, nu? O fi un întreg plan de distrugere a potențialului nostru agricol? Noi credem deja că da, dar nu strică să mai întrebăm o dată… Pe termen lung, cu prețurile terenurilor ajunse la un minim îngrijorător, țara va fi cumpărată, bucată cu bucată până într-o zi când românii se vor trezi chiriași în propria lor țara și dependenți de străinii care pozează azi în “investitori”. Nu, nu sunt investitori, sunt coloniști moderni ai lumii, oameni fără de țară și pământ pentru care România este El Dorado, un loc unde autohtonii sunt prea săraci și fără putere pentru a reacționa, iar liderii lor au sufltele vândute demult oricărui alt interes numai celui național nu. Dar despre acești lideri consider că este inutl să discutăm. Atât timp cât ei continuă să conducă destinele țării, asta arată că românii încă nu s-au trezit. Nu mai vindeți pământul! Voi, cei care aveți terenuri agricole, pășuni, păduri, nu le mai vindeți străinilor! Nu mai acționați în funcție doar de nevoile momentului, ci vedeți imaginea în perspectivă și efectele pe care unele decizii de azi le pot avea asupra copiilor și nepoților voștri.Ei, din pricină unor decizii nerealiste, pot deveni robii, la propriu, ai acelor coloniști moderni, care vin cu bani, cu ignoranță, interesați doar de propria bunăstare, care nu au suflet și care privesc orice individ care nu este de-al lor drept o persoană inferioară. Nu vă mai vindeți pământurile străinilor. Încercați să le păstrați cât mai mult posibil. Nu le mai puteți apăra cu sabia. Lupta nu se mai da acolo. Sigur că puteți spune că nu-l duc nicăieri. Așa e, nu-l duc însă n-o să-l mai puteți călca și n-o să mai puteți spune că pământul asta “este al vostru”. Degeaba ne batem împotriva regionalizarii. Dacă vor să ne împartă ne vor împarți. Și nu vom putea face nimic, sau mai nimic. Am mai fost despărțiți și tot ne-am reunit. Dacă însă vă veți vinde pământurile atunci o să mai uniți doar o idee, un crez lipsit de conținut. Nu vă mai vindeți pămanturile pentru că nu sunt ale voastre, sunt ale urmașilor voștri. Le-ați luat împrumut de la ei și trebuie să le dați cândva înapoi. Ce-o să mai dați dacă ați vândut pământul și-ați păpat banii ? ” Pamântu nu-i al nost, da noi sântem ai pamântului. Că pamântu ne-o facut oamini, şî pamântu ne-o facut on neam. Cân ne batem gioc de pamânt, ne batem gioc de mama noastă dintăi. Şî de toţ ahăia de l-o muncit şî aparat cu sânje şî sudoare. Şî de oasăle lor care să hodine te miri pe unie. Şî cân îl vindem, ne vindem parinţ şî moş stramoş.” Cultivați cât puteți, exploatați cât și cum puteți, organizați-vă după modelul obștilor sătești, promovați-vă produsele, luptați cu birocrația, moblizati-vă și spuneți ce vă deranjează, alăturați-vă și altora ce vor să stopeze un fenomen care deja ia amploare și nu cedați presiunilor. Gândiți-vă la cel puțin un singur exemplu, pentru a realiza amploarea acțiunilor acestor coloniști moderni ce ne vânează pământul: recent, niște investitori străini au achizionat aproape 200 de hectare într-o zonă montană a României având ca scop construirea unui întreg orășel. Scopul oficial al investiției: crearea unei stațiuni turistice. Scopul bănuit de noi: crearea unui model de colonie…Dacă ne vindem pământul, curând vom cerși pâinea altora. Articol preluat de pe http://adevaruldespredaci.ro/romania-este-sub-asediu-i-pamantul/

Winnie da plush

Azi e despre desene animate. Avand un copil de 4 ani si ceva, banuiesc ca va dati seama ca tv, atunci cand e pornit, e blocat pe un program de desene animate. Ca e disney ala micu, sau ca e bumerangu, sau minimax, nu mai conteaza. Ideea e ca eu, care am crescut cu episoade de citeva minute cu Mihaela, si alea duminica, ma uit ca sa recuperez. Pina acum un an de zile tot auzeam de Winnie, vedeam jucarii cu ursul in cauza si nu prea stiam cu ce se mananca. Ca sa aflu ce si cum a trebuit sa fac un copil :D Primul meu contact cu personajul amintit a avut loc acum un an, doi?! la premiera filmului de lung metraj. Am fost oripilat!!! Ce mama dracu de desen animat mai e si asta?! In primul rand m-a consternat faptul ca toate textele care apareau in film erau scrise stricat (banuiesc ca voit), ba dupa ureche, ba cu litere lipsa, ba cu ele scrise invers. Pai, inteleg ca e funny pentru aia mari, dar pentru un copil care nu stie sa scrie, sau care a inceput sa scrie de putin timp, mesajul subconstient e clar: las-o ma ca merge si asa! Nu stiu voi cum sunteti, dar eu nu prea am putut sa rad la faza asta pentru ca involuntar m-am gandit la efecte, la munca de lamurire pe care o sa trebuiesc sa o port cu copilul cand va incepe sa scrie. Un alt aspect intrigant mi s-au parut personajele. Sa le luam pe rand: Winnie - personajul nr 1 si cel mai iubit - e un individ lenes orientat in functie de burta. Burta ii dicteaza unde sa mearga, cum sa isi aprecieze prietenii. In rest... las' ca merge si asa. Alt personaj care mi-a sarit in ochi este Porcusor - care nu e scrofita, ci e porcusor, si e ROZ!!! Mai are rost sa comentez despre orientare?! Constient o sa spuneti ca aberez, insa subconstientul lucreaza. Si daca considerati ca sefu e reprezentat de constient si ca subconstientul e controlabil, as vrea sa va vad atunci cand o sa fiti pusi in situatia de a accepta CONSTIENT o relatie homosexuala a adolescentului vostru. Lui nu o sa i se para anormala. Nu stiu voua. Personajul 3: Aiurel - magarusul. Ma intrebam la un moment dat de unde si pina unde cu valul ala de tineri emo. Pai acum am facut o legatura. E posibil sa fie o legatura fortata, dar ma puteti contrazice pe deplin?! Inainte credeam ca e ca in bancul ala cu asemanarea dintre un emo si salata de icre: cica daca nu ii bati bine se taie. Noroc cu Winnie care mi-a schimbat perspectiva. Ca o paranteza legat de bataie, s-au schimbat vremurile si acum nu ne mai batem copiii; le dam tv pe carton network si se bat intre ei. Personaje sunt mai multe. Mai este Tigru, care este clar un individ incadrabil in sindromul ADHD, care face multe, nu raspunde de nimic si o da la intors de fiecare data. Genul smenarilor din lumea matura reala. Ar mai fi un cangur, despre care nu pot spune nimic, un iepure egoist (dintr-o apreciere sumara), dar harnic - alt mesaj subconstient. Si ar mai fi o bufnita, care reprezinta omul cult - in viziunea lor un tip care se face ca stie multe. NO COMMENT. In incheiere as vrea sa mai spun doar doua fraze dintr-un episod recent. La un moment dat, Iepure ramane blocat in casa/scorbura lui. Toti ceilalti erau afara. Iepurele realizeaza ca nu mai poate iesi si incepe sa tipe: "vai de mine, am ramas blocat aici pentru tot restul vietii!!!", la care vine replica lui Tigrila " Pai priveste partea buna a lucrurilor: POATE NU TRAIESTI MULT!!!" - replici dintr-un desen animat pentru copii. Inchei spunand ca si Tigrila: poate nu traiti mult! ca sa ajungeti in situatia sa depindeti de copiii care cresc cu desenele astea animate. P.S. NU FAC PARTE DIN NICI O SECTA (oricum, diferenta intre o secta si o religie e data de numarul de adepti). P.P.S. Ca sa nu credeti ca sunt ala contra care vede partea goala a paharului, o sa amintesc de un desen animat pe care eu il consider educativ. Nu are texte, nu are nici macar cuvinte, dar mesajul se transmite foarte bine. si in general e un mesaj constructiv. Este vorba de Timmy Time. Ultimul episod ii invata pe copii cum sa planteze niste seminte de plante intr-un ghiveci, cum sa le ude si cum sa le transplanteze in gradina. Si i-a mai invatat si ca exista diferente intre plante. Un serial din care copilul tau poate invata cite ceva la fiecare episod. Recomand

Baba oarba

De teama de a nu imi pierde ideile principale, am renuntat sa caut un titlu mai 'puternic'. Asa ca titlul ales vrea sa prezinte in lumini diferite misterul individului legat la internet. Ideea mi-a venit acum, moment in care citeam un blog despre gradinarit (o pasiune noua si, sper, statornica). Am realizat cu aceasta ocazie ca faptul ca nu il cunosti direct pe cel care a pus informatia pe 'net' te scapa de o gramada de prejudecati. Nu incepi sa judeci ideea in functie de autorul ei: 'e un copil', 'de la o femeie?!' 'imi spune mie fosila aia ce si cum!'. In cazul articolelor de pe bloguri, daca incepi sa citesti articolele care te intereseaza inainte de a afla cine le-a scris, informatia aia de acolo se duce direct in creier, sau in suflet si nu se mai impiedica in barierele ideilor preconcepute sau ale conventiilor sociale. Exista sansa ca sa cauti ceva, sa ai o problema, sa te trezesti vorbind singur in autobuz sau in metrou, si un om langa care nu poti sta din cauza mirosului neplacut sa iti dea o solutie salvatoare. Nu o sa auzi in veci acea solutie! Daca in schimb omul ala se conecteaza la un blog si iti da solutia o sa ii ramai dator 'pe viata'. Pe 'viata' pina afli cine e! Pe urma, in functie de ochelarii de cal pe care ii porti, poti sa-ti omori o prejudecata, sau poti sa iti mai creezi o frustrare legata de faptul ca nu ai fost in stare sa gasesti solutia si 'acel om' a reusit. Am mai observat ca, prin intermediu blogingului informatia merge de la suflet la suflet, iar sufletele nu par sa aiba varsta. Prbabil de aici rezulta si comunicarea directa si usoara. Aici nu e vorba de dragoste, ci doar de comunicare la nivel direct. In felul asta poti primi 'sfaturi batranesti' de la un pusti de 18 ani; poti comunica cu un om de 65 de ani ca si cum ti-ar fi coleg de scoala si doar ce ati iesit de la ore. Desigur ca in toata relatia asta de comunicare pot aparea si efectele negative. Se poate ca unul care nu este sigur de ideile lui sa scrie in deriva pe blog si involuntar sa aduca furtuna si in vietile altora. Vezi toate blogurile dedicate sfarsiturilor lumii. Ca o concluzie, sper ca am decoperit partea buna a acestei activitati numita blogging si sper ca i-am ajutat pe altii sa o inteleaga.