Autoaparare sau ...

Stau si ma intreb cum mama dracukui e posibil ca unii oameni sa aiba un tupeu de neconceput. Ma mai intreb cum de unii oameni reactioneaza intimidati la amenintari si se invinovatesc pentru lucruri facute da altii.
Dar sa vorbesc mai concret.
Anul trecut, de sarbatori eram acasa cu toata familia si cu o gasca intreaga de invitati si sarbatoream evenimentul. La un moment dat unul din musafiri a descoperit ca-i lupsesc anumite bunuri cu care venise, si pe care le lasase in bucatarie. Bucataria se afla aproape de intrare. Ce s-a intamoplat de fapt. Un individ plin de tupeu a intrat in curte, cu toate ca eram cu totii in casa la doar cativa metri distanta, a bagat mana pe geam si a luat obiectele in cauza. Pauza totala. Am chemat politia si cazul a fost rezolvat din parti. Prinde orbul scoate-i ochii!
Azi, acelasi individ, (probabil) in conditii similare, a intrat nu numai in curte ci pana in bucatarie si si-a mai luat niste lucruri. Va vine sa credeti?!
Ei bine e adevarat. Parintii mei se invinovatesc ca nu au incuiat poarta la intrare. Eu am zic ca daca il prind pe individ (caci daca i-a mers de doua ori o sa mai incerce) o sa il calc in picioare, dupa ce il fac de nerecunoscut in prealabil. Acum ma gandesc voi avea probleme cu legea pentru vatamare corporala? Caci e clar ca nu mai apelez la politie. Parintii mei spun sa stau linistit sa nu ajung la puscarie si sa fim mai atenti pe viitor. Eu zic ca daca prima oara o bagat mana pe geam, a doua oara a intrat in casa, a treia oara o sa ne puna cutitul la gat. O sa il astept sa se intoarca. Abia astept.

Ganduri

Ma gandeam astazi la o ciudatenie a firii umane. Am zile cand imi doresc o chestie asa de tare ca nu ma mai pot gandi la altceva. Si ce e mai ciudat este ca daca se intampla sa am acea chestie ajung sa nu ma mai bucur de ea. Spre ex., pe vremea cand eram plecat in Afganistan imi doream din tot sufletul un laptop. Si mi-am luat unul. L-am folosit intens o perioada. Acum a ajuns sa fie doar un alt obiect pe care se depune praful si pe care il mai deschid din cand in cand. Cineva ar putea spune ca il pot vinde daca tot nu-l mai folosesc, dar aici apare o alta ciudatenie. Am un fel aparte de a ma atasa de lucruri (si cred ca nu sunt singurul), lucruri care nu-mi mai folosesc dar de care nu ma pot desparti. Si am inceput sa ma gandesc la cele de mai sus cand am vazut un cunoscut ca si-a luat casa si tot ce-i trebuia sau nu prin credit bancar. Si nu pot spune ca nu a fost un lucru maret sa ai cam tot ce-ti doresti asa dintr-o data. Problema este ca intervine obisnuinta si nu mai esti asa de euforic dupa o perioada de timp. Am o problema. Mereu imi doresc altceva. E naspa.